Prima Bicicleta

Este o actiune voluntara a Savoria Cycling Team pentru a veni in sprijinul tinerilor biciclisti, unii dintre ei la prima experienta in sportul cu pedale. Scopul acestei actiuni este de a impartasi tinerilor biciclisti (poate chiar viitori ciclisti) secretele bicicletei, astfel incat mersul pe bicicleta sa fie in acelasi timp o activitate placuta si sigura.

La sfârșitul anului școlar 2016-2017, peste 400 de biciclete noi-nouțe au ajuns în mâinile elevilor de la Școala Gimnazială și grădiniței din localitate, în cadrul unui proiect gândit de Primăria Cristian: „Educație prin Mișcare”. Bicicletele au fost cumpărate și date în custodie școlii, spre folosința copiilor, care au învățat cum să le folosească, cum să se ferească de primejdii în trafic, dar și cum să acorde primul ajutor, într-un eveniment dedicat lor de Ziua Copilului. Prin această acțiune, edilii încurajează mișcarea în aer liber care înseamnă sănătate. Mai mult, în curtea școlii va exista un loc special amenajat unde copiii își vor putea parca și depozita bicicletele, pentru a le putea folosi în drumul lor către și de la școală. Copiii au fost foarte bucuroși de darul primit și s-au urcat imediat pe biciclete, pentru a le proba. Primarul Cristianului, Gicu Cojocaru, unul dintre inițiatorii proiectului, și-a amintit cu nostalgie de prima lui bicicletă: „Îmi amintesc, eram în vacanța dintre clasa a 7-a și a 8-a, a trebuit ca toată vacanța, trei luni de zile, să muncesc la un vecin care avea nevoie de ajutor la muncă, iar în perioadele când nu munceam în propria gospodărie, lucram la el ca să strâng banii necesari pentru a-mi cumpăra bicicleta. O văzusem în vitrină, undeva în Râșnov, pusesem ochii pe ea, am făcut eforturi și într-o bună zi am avut-o. Sper ca copiii din Cristian să aprecieze bicicletele primite și rezultatele la învățătură să le fie cât mai bune” Camelia Enache, director Școala Gimnazială Cristian: „Este o explozie de bucurie pe fețele acestor copii, mă bucur foarte mult și țin să mulțumesc consiliului local și Primăriei care a înțeles că trebuie să sprijine învățământul”. Narcis Țintea, viceprimar: „Educație prin mișcare este un proiect care s-a născut din dorința de a-i educa pe copii să aibă o viață sănătoasă, să-i deconectăm de la calculatoare, de la lumea internetului, să iasă pe stradă și să se joace. În primă fază le-am dat spre folosință 147 de biciclete, iar în a doua etapă, restul”. Preocuparea edililor pentru educație și viitorul copiilor din Cristian este continuă: clasele celor două corpuri ale școlii, băile și curțile au fost complet reabilitate, dotate cu table inteligente, cu materiale didactice, copiii au primit tablete. Urmează să fie construite o sală de sport nouă, iar în vechea sală, unde a fost restaurată o pictură murală datând din sec 19, se fac planuri pentru a o transforma în bibliotecă și mediatecă. De asemenea, la cererea părinților cristoloveni, anul trecut au fost înființate grădinița cu program prelungit și programul de tip after-school „Pregătire pentru viață”.

 

Sursa articolului: “Gazeta de Cristian, Anul 1, Nr. 1, octombrie 2017”