Cristian Grand Prix

In cadrul concursului Cristian Grand Prix, ministrul Dunca a fost oaspetele nostru de onoare, la invitatia Federatiei Romane de Ciclism.

“Felicit Federatia Romana de Ciclism pentru că a reuşit să depăşească problemele financiare şi să reintre în normalitate. Implicarea pentru sport şi determinarea de care echipa de conducere a dat dovadă ar trebui să fie un exemplu pentru multe federații.Sunt convins că în câțiva ani ciclismul românesc va deveni o forță.” a declarat ministrul Marius Dunca.

„Este extraordinar că cei din Cristian au organizat această competiție. Avem nevoie de cât mai multe concursuri pentru a putea crește valoarea cicliștilor români. Cristian Grand Prix este la prima ediție, dar eu voi face tot ce îmi stă în putință ca această cursă să devină o tradiție”, a spus președintele FRC, Eduard Novak.

 

„Ciclismul este un sport minunat. Cu toții învățăm să mergem pe bicicletă de când suntem mici, așa că bazinul de talente în acest sport cred că este destul mare. Este foarte important ca cineva să-i descopere pe cei care au talent la acest sport. Faptul că la competiția de la Cristian au acces și sportivii amatori, este un lucru extraordinar. Noi cei de la Ministerul Tineretului și Sportului susținem organizarea de competiții naționale și chiar internaționale prin care să ne promovăm țara”, a declarat Marius Dunca.